Serialul Vikings

Vikings este un serial foarte popular care spune povestea lui Ragnar, un Viking foarte ambitios care a fost primul care a plecat in aventura inspre Vest, pentru a cunoaste Gloria si bogatia. Nordicul are cu el cativa aliati in expeditia sa cu care va distruge tot in jur.

Vikings este cel mai bun serial istoric din ultima vreme. Este o adevarata capodopera care merita cu prisosinta sa te uiti la el, asta daca nu ai facut-o deja. Este o fresca istorica cu cea mai puternica intriga chiar si dupa cinci ani de existenta.

Vikings este un serial cu un titlu mistic si spiritual in acelasi timp. Deci nu avem cum sa lasam latura mitologica deoparte. Zeiii si eroii nordici /germani sunt amintiti aici si participa mai ales la intriga, influentand personajele in lupta lor pentru putere.

Intriga se invarte in jurul personajului principal Ragnar si in jurul dorintei sau nevoii sale mai presus de orice de a vedea si altceva in afara de ferma sa. Astfel ca asistam la o serie de expeditii unele mai sangeroase decat celelalte. De fiecare data cand ajung intr-o tara, vikingii nostri preferati invadeaza locul fie prin negociere, fie prin forta.

La fel ca in orice serial, si acesta are lotul sau de tradatori. Familia Lothbrok trebuie sa faca fata unor asalturi permanente mai ales de la cei invidiosi reuseste aproape mereu sa dejoace planurile adeversarilor. Dar ce se intampla atunci cand tradatorul este din propria familie sau se dovedeste a fi cel mai apropiat aliat?

Deci avem de-a face aici cu un portret de familie solidar si haotic in acelasi timp. Tensiunile intre frati sunt din ce in ce mai mari de-a lungul sezoanelor si unele fete chiar dispar incet-incet. Si in ultimele sezoane ranchiuna este din ce in ce mai prezenta, la fel ca si dorinta de razbunare.

Sa nu mai vorbim despre peisaje sau despre costume care sunt pur si simplu magnifice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *