Valencia, orașul luminii

Ești în căutarea unui oraș modern, un melanj de cultură, natură, shopping și gastronomie, situat la malul mării, plăcut de-a lungul întregului an datorită climatului mediteranean? Valencia, al treilea oraș ca mărime din Spania oferă toate ingredientele unui sejur reușit, bogat în experiențe și relaxant totodată.

La Valencia turiștii au o mulțime de lucruri de făcut, o mulțime de locuri de vizitat. Complexul Artelor și Științelor (la Ciudad de las Artes y las Ciencias sau pur și simplu CAC) reprezintă un proiect ce a văzut lumina zilei în anul 1990, un complex cultural, arhitectural și de petrecere a timpului ideal în timpul unui sejur la Valencia. O arhitectură futuristă ce cuprinde Oceanograficul cel mai mare acvariu oceanografic din Europa cu un design spectaculos si inedit, Palatul Artelor Regina Sofia și Umbracle o alee drăguță, o grădină în aer liber.

Mercado de Colon merită să fie vizitată. Această piață acoperită construită la începutul secolului XX și-a schimbat destinația și adăpostește o mulțime de cafenele și buticuri. Valencia are o mulțime de comori culinare de oferit. Gastronomia locală, proaspătă și sănătoasă este bazată pe pește, fructe de mare și o mare varietate de fructe și legume. Se spune că paella a fost inventată la Valencia. Nu uita să o consumi alături de un pahar de Sangria.

Odată cu lăsarea serii, Valencia strălucește pur și simplu. Cartierul El Carmen situat în inima vechiului oraș oferă cele mai multe locuri pentru distracție. Barul Johnny Maracas este unul din cele mai cunoscute în rândul turiștilor și localnicilor.

La Lonja de la Seda este o clădire istorică ce merită să fie vizitată în timpul unui sejur la Valencia. Este inclusă în patrimoniul Mondial Unesco din anul 1996. Pe vremuri aici se făceau schimburile comerciale cu matase. Este o clădire în stil valencian gotic iar intrarea este gratuită.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *